TOXIC THOUGHTS

Fata din fum. In spate, un perete pictat cu spray-uri colorate, pe care danseaza umbrele crengilor. Multa liniste, prea multa liniste pentru o seara de vara. E aproape sinistru sa ti-o imaginezi plutind in aer, dintr-un capat in altul al zidului. Dar este o binecunoscuta a zonei. Batranii spun povesti despre ea, copiii stau treji nopti la rand s-o pandeasca. Insa in fapt, nimeni n-a vazut-o vreodata. Stai si te intrebi totusi de unde se stie ca exista… inseamna ca cineva a vazut-o, totusi. Un monstru din Loch Ness in varianta moderna, paznic al zidului pictat, legenda a orasului, motiv de conversatie anosta in barul de pe colt, la spartul serii, cand betivii sunt guralivi. I-au pus si un nume, Elize. Sa fie oare Elize doar o fantasmagorie a unei minti bolnave?

Zotta o crede. O viseaza. O imagineaza in fel si chip. “Trebuie sa aiba parul negru si ochi migdalati.”, isi spune in fiecare seara inainte de culcare. “Da, si e frumoasa, neinchipuit de frumoasa.”, isi repeta apoi in gand, de cateva ori. “Nu, nu o cheama Elize. Elize e un nume comun. Ea e… fata din fum, si atat. Fata din fum nu poate sa aiba un nume.”

“E nebun!”, zic oamenii, trecand in graba pe langa el, vazandu-l cum venereaza zidul pictat. “Fata din fum, auzi! “, mai repeta apoi cu glas tare si raspicat, perturbandu-i visarea. O asteapta in fiecare seara, langa zid. Numara clipele, secundele, insa stie ca nu va aparea. Fata din fum exista si nu se arata nimanui. Nimeni nu e demn de-a o privi. “Pacatul meu cel mai mare este ca iubesc o pseudo-utopie… ce-o mai fi si aia!”, isi spune cateodata dimineata, dupa o noapte de asteptare crunta si istovitoare, langa zid.

Obosit si deznadajduit, a incetat s-o mai caute. Nici in vis n-o mai chema. A uitat-o ca si cum n-ar fi existat niciodata in gandurile lui. S-a abandonat ideii ca fata din fum a fost doar o inventie a unei minti bolnave. Cu toate acestea, era greu sa treaca nepasator pe langa zidul pictat, sa nu intoarca privirea plina de speranta, sa nu o incanteze in pelerinajele sale prin orasul tacut. Treceau zile, saptamani… au trecut ani. Oamenii inca mai vorbeau pe la colturi, Zotta era nepasator si rece. O singura fraza, insa, i-a schimbat cursul vietii, care incepuse sa devina una linistita. “Cersetorul de pe Aleea cu Castani a vazut-o pe fata de fum aseara, ridicandu-se din pamant, plutind in fata zidului, frumoasa si singura, singura si neinteleasa, neinteleasa si fericita.”

Universul lui Zotta s-a destramat. Nici acum, la batranete, nu si-a iertat necugetarea. Fata din fum exista, insa el n-a crezut-o. De aceea n-o va vedea niciodata. Insa ea mereu va pluti in fata zidului, frumoasa si singura, singura si neinteleasa, neinteleasa si fericita. Timpul nu l-a iertat pe batranul Zotta, insa fata din fum il iarta in fiecare seara.