TOXIC THOUGHTS

… e la tara, acolo era sa mor. De urat si de-ntristare, beat de soare si parlit ingrozitor.

Asa zice domnul Mircea Baniciu, si mare dreptate mai are. Mearga pictorii la tara ca sa moara de caldura si de praf!

Ieri dimineata m-am trezit cu dor de duca si-un elan grozav. Mi-am facut ness (ca sa nu existe riscul sa dau cafeaua in foc si sa ma apuce dracii). Mi-am baut licoarea magica, am fumat un numar indefinibil de tigari si mi-am facut bagajul. Aparat foto, checked. Baterii, checked. Castile de la telefon, checked. Tigari, checked. Ar mai fi ceva? Well, aparat, baterii … ahhh, da, hainele…

Ies din casa, ajung in fata blocului, nu-mi puteam aminti daca am incuiat sau nu usa. Ma intorc, verific usa, care evident era incuiata, si-n cele din urma plec. Traseul bine cunoscut: autobuz pana la Eroilor, de acolo metrou pana la Unirii, la Unirii schimb, merg pana la Iancului, de la Iancului minunatul tramvai 55 pana in minunatul cartier Pantelimon. Piesajul bine-cunoscut: tigani, manele, gunoaie si din loc in loc cate un betiv care se balanganea, sprijinindu-se de un gard. Imi aprind tacticoasa o tigara, asteptand microbuzul Iadului sa ma duca la Brazii de Ialomita. Soarele ma batea fix in crestetul capului, Cola se incalzise deja, ajungand aproape de punctul de fierbere, o mare de oameni in statie. Ajunge microbuzul. Imbulzeala la intrare, lumea se imbulzea sa prinda un loc sa stea jos. Eu, la fel de tacticoasa, calc o baba pe picior, urc in microbuz si ma asez (strategic) langa geam. Constat cu stupoare ca pretul biletului a crescut de la 6 la 7 lei. Ii fac scandal soferului si-i spun ca eu vreau sa-mi dea biletul. Ma injura-n gand si-mi da bilet. Din spate 2 mosi cu gura mare au inceput sa faca scandal ca vor si ei bilet, ca doar “domnisoara nu este privilegizata“. Domnisoara privilegizata incepe sa rada pe sub mustati, uitandu-se pe geam. Ce a urmat este destul de evident. Toata lumea a vrut bilete. S-a dus dracu’ ciubucu’ soferului. Dupa ce primeste toata lumea bilete si mniezaii de rigoare, pornim in aventura. In microbuz un praf si-o caldura de nedescris. Geamul nu l-am putut deschide, ca pe baba de din spate o tragea “corentu’”. Mi-am pus castile, in ideea ca poate voi reusi sa adorm. Da’ de unde atata fericire?! Pe la marginea Bucurestiului s-a urcat un numar dublu de oameni decat capacitatea normala a microbuzului (tin sa precizez ca si pana atunci era full, deci e usor de imaginat cum era acum). Am mers practic lipita de geam, cu soarele fix in ochi, timp de o ora si jumatate. Am blestemat si-am injurat si m-am jurat ca a dracu’ sa fie ala care mai se mai urca in micorbuzu’ asta. Evident, dupa ce m-am acomodat, oarecum, cu Iadul in care eram, mi-am amintit ca in fiecare an injur si jur ca e ultima data cand mai pun piciorul in masina aia. Ajung la Brazii. Ora 15 si ceva. Afara, la soare, 80 de grade. Eu, ametita de caldura si de praf, mi-au trebuit 2 minute sa-mi revin dupa ce am coborat. Si unde mi-am gasit sa stau in acele 2 minute? Cu capul in soare. Daca mai stateam 1 minut, acum ati fi mancat coliva. Am stat acolo aproximativ o zi, in care m-am copt si m-am rascopt, pe toate partile. Inutil sa mai precizez tantarii, mustele, praful si zecile de tone de ape care au curs pe mine.

In concluzie, din minunata calatorie la tara m-am ales cu o alergie la praf (am un nas cat un borcan) si cateva poze de pe urma carora m-am pricopsit cu un pui de insolatie si-o durere de cap sora cu moartea. In rest, a fost foarte frumos. (mniezai!)

Si pe final, melodia precizata mai sus.