TOXIC THOUGHTS

Au existat dintotdeauna oameni mult mai inteligenti decat noi. Oameni pe care, desi nu i-ai cunoscut, au cantat o viata intreaga parca despre tine. Oameni care merita, mai mult decat orice altceva, un respect si-o memorie nepatata. Oameni care si-au dedicat o intreaga viata binelui si frumosului, in cel mai pur si boem mod. Oameni despre care nu ai voie sa spui decat lucruri frumoase. Nu sunt multi, in fapt, numarul lor este atat de mic, incat devine aproape infricosator. Insa se stie ca esentele tari se tin in sticlute mici. O astfel de esenta tare este Florian Pittis. Prin extrapolare, Pasarea Colibri. Au cantat si-au incantat generatii la rand si vor mai canta si incanta multe altele. Si totusi, poti alege o singura piesa care sa te reprezinte intr-asa un hal, incat sa te sperii? Eu am putut. Astazi.

Sunt un frate tanar, care crede in dreptate
Am ochi negri, dar am mainile curate
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate
Nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate

Un fapt fara importanta ma poate face sa sper
Ma-nclin si pun in balanta ce-i sfant cu ce-i efemer

Peste tot atarna greu
Teama de sinceritate

Dar de cate ori, prieteni, n-am suras cu intristare
Cand sperantele pareau inselatoare
Cand necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul
Stiti de cate ori, prieteni, le-am prins jocul

Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc
Cu vampe reci si cadavre, cu stele de iarmaroc

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate

Mi-e lehamite de marsuri, de tromboane, de plocoane
De blazoane, de canoane si fasoane
Fiindca banul si puterea sunt pericole morale
Circul vietii ne-a impus salturi mortale

Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea tarziu

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate

 

Las la latitudinea cititorilor mei inteligenti sa desluseasca de ce am boldit si italiit si inrosit anumite cuvinte.

Am aflat astazi, cu destula intarziere, ca a incetat colaborarea dintre Andreea si Vita de Vie. Mi-e greu sa spun mai mult de atat. Asa ca am sa las niste versuri sa vorbeasca pentru mine…

Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta,
Nici cat e ceasul nici ce ganduri am.
Mai bine lasa-ma sa inchid fereastra
Sa nu vad frunzele cum cad din ram.

… tocmai a devenit: Noi si Ei!

Respect oamenii. Din principiu. Si dintre oameni, ii respect mult pe vanzatori. De ce? Pentru ca au o slujba de cacat. Pentru ca stau cate 12 h la cheremul tuturor cretinilor, pentru un salar de mizerie. Si sincera sa fiu, ii inteleg cand mai au cateodata mutre acre si-ti raspund in sictir. Si ca sa-mi sustin teoria, am sa vin cu un exemplu.

Ies astazi din casa, dupa minute bune de autoconvingere ca pachetul de tigari nu se reumple singur, si ma duc la un magazin oarecare (sa-l numim simbolic Mega Image). Cozi imense la case. Intru si ma asez la o coada oarecare (sa presupunem ca este cea de langa geam). In fata mea 6 persoane. Fix in fata mea, un mos. Ii vine randul mosului. A urmat acest dialog:

Casiera: Buna ziua.
Mosu’: Mda, auzi duduie, painea asta costa 1 leu jumate’ sau 2 lei jumate?
Casiera: 4.8 lei. (nota: era French Toast)
Mosu’ (cu ochii cat cepele): Caaaaat?
Casiera (calma): 4.8 lei.
Mosu’: Duduie, matale razi de mine?
Casiera: Nu, domnule, atat costa.
Mosu’: Sa vina seful de magazin aici, acum!
Casiera: Bine, il chem, dar cumparati sau nu painea?
Mosu’: Nu cumpar nimic, cum sa cumpar? Voi jupiti oamenii de un rand de piele! Matale nu vezi ca eu sunt pensionar?
Casiera: Bine… (continuand sa treaca codurile de bare ale produselor care se mai aflau in cos)
Mosu’ (luand cu o miscare brusca cosul): Nu ma misc de aici pana nu vine seful de magazin!
Casiera (aproape urland): Tataie, n-am pus eu pretul la paine, e pret D E  P R O D U C A T O R! Daca ai nelamuriri, suna la OPC, la Casa de Pensii, la nepoti, la spital, la MORGA, unde vrei!
Mosu’ (cacat in pantaloni, probabil): Aha, deci 4.8 lei spuneati, da?!

Cum ar zice un clasic in viata, GOOD GAME Madalina! (avea ecuson)

- Ce scrii acolo?
* Tampenii. M-am apucat sa-mi scriu memoriile. Cica miercuri vine apocalipsa… oricum n-o sa le citeasca nimeni.
- Ce ai scris pana acuma?
[liniste...]
- Hai, arata-mi.
* “When I met my mom 6 years ago, she was a bitch. And apparently, I was a son of a bitch.” Atat, deocamdata.
- Chiar asa a fost?
[liniste...]
- Vrei un mar?
* Taci 2 secunde. [liniste...] Ah, mi-a fugit ideea. Ce ziceai de mar?
- Cum o cheama?
* Anne…
- Ana?
* Nu, Anne.
- Ce nume ciudat…
* Si ea era ciudata. Tot ce era legat de ea era ciudat.
- Era?
* Da, era.
- Ah, imi pare rau.
[liniste...]
* Imi dai marul ala?
- Scuze, nu mai am mere. Vrei niste biscuiti?
* Nu, multumesc.
- De 4 zile m-am lasat de fumat si mestec bomboane mentolate in continuu. E aproape sfasietor sa privesc oamenii, rand pe rand, iesind din sala la pauza de tigara.
* Vrei o tigara?
- Da.
* Hai afara…
[ies tacuti si se aseaza pe scari]
* Vrei sa facem o poza?
- Nu. Nu cred in poze. La mine imaginile se intiparesc pe retina si-n suflet, nu pe hartie.
* Hai sa mergem la cinema. Este un film dragut, la 16:00.
- Nu, nu astazi.
* Uite, bunicul meu din Dorobanti face vin sambata. Mergem sa ne murdarim de zeama de struguri? E haios tare…
- Poate alta data.
* Ce vrei de fapt?
[liniste...]
- Hai, hai inauntru. Astazi e doamna Camelia la biblioteca, ea sigur imi va da acasa albumul acela cu sculpturile lui Brancusi. Marcela e o scorpie.
* Am terminat cartea pe care mi-ai imprumutat-o. Nu prea mi-a placut.
- N-ai inteles-o, atunci. Nu are cum sa nu-ti placa, daca o intelegi.
[se ridica si urca scarile]
* Ne vedem diseara?
- Nu stiu inca. Te sun pe la 19:00.
* Sigur nu vrei sa mergem la film? N-am mai fost de secole…
- Ti-am zis, nu astazi.
* Si daca miercuri vine apocalipsa, n-o sa-ti para rau ca l-ai pierdut?
- [zambind] Esti copila. Daca miercuri vine apocalipsa, n-o sa-mi para rau de nimic. Hai, fugi acasa. Te sun diseara, poate iesim la o prajitura.
* [indepartandu-se de scari] Nu, nu astazi.

He loves her… And her name is S.